O, ramai

O, ramai, ramai la mine
Te iubesc atat de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult

In al umbrei intuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adanc in ape
Cu ochi negrii si cuminti

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi in taina
Mersul cardului de cerbi

Eu te vad rapit de farmec
Cum ingini cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzand piciorul gol

Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinand
Suieram l-a ei chemar
S-am iesit in camp razand

Astazi chiar de m-as intoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padura ta cu tot?

Poezia lui Eminescu evoca o imagine a lumii inzestrata cu toate dimensiunil prelungite pana la limita lor cea mai indepartata.Inaltimea, adancimea, extensiunea acesti lumi in toate directiile sunt imense si fra nici o analogie in tot ce au scris poetii romani mai inainte.In vastul unuivers al poeziei eminesciene, gandul omonesc este purtat pana la ultimele si cel mai inalte intrebari al lui si sentimentele omenesti sunt urmarite in ecourile lor cele mai profunde.Inaltimea, vastitatea si adancimea sunt trasaturile principale aale lumii si simtirii eminesciene si, realizandu-le in sine insusi, aca crestere interioara, care ne da dreptul de recunoastere, in poezia lui Eminescu, evenimentul cel mai inportant al culturii noastre moderne.